Selecționerul Radu Voina a declarat că jucătoarele naționalei României și-au câștigat respectul și au subliniat că este extrem de fericit că prin calificarea în semifinale CE de handbal feminin se poate aduce o bucurie românilor.
„Nu știu ce să spun, nu pot spune mare lucru, au fost multe lovituri pentru România, mă refer la Ramona, Carmen, Cristina și Paula. Îți vine să te bucuri dar și să plângi. Fetele trebuie respectate și dacă mă bucur pentru ceva în acest moment este pentru că și-au câptigat respectul. Spania ne-a făcut probleme în ultimii doi ani, dar în sfârșit în seara aceasta ne-a ajutat învingând Rusia și calificându-ne în semifinale. După mult timp sunt fericit că putem aduce o bucurie românilor”, a declarat Voina, extrem de emoționat.
Președintele FRH, Cristian Gațu, a afirmat că seara de marți este deosebită pentru el: „E o mare bucurie pentru români, iar pentru mine este o seară deosebită în care s-au întamplat două lucruri speciale, a câștigat cea mai frumoasă echipă și ne-am calificat în semifinale”. Naționala feminină de handbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Danemarca și Norvegia, după rezultatul surpriză înregistrat în meciul Spania – Rusia, scor 30-22 (16-12).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER